Ce-am învățat la TEDx Cluj 2016

Am avut un weekend cu surprize. Totul a început la 8 dimineața, când, în drum spre Cinema Florin Piersic pentru conferința TEDx, am făcut o pană zdravănă. Dacă știți cum arată un prezon (eu nu știam nici ce e ăla până sâmbătă), ei bine el, prezonul, a intrat bine mersi în cauciuc. Așa că am lăsat mașina pe Horea și am luat-o pe jos. Imediat ce am ajuns, m-am înființat direct la standul de cafea, unde am băut cea mai bună cafea “de conferință” ever, de la prajitoria Olivo. Apoi am intrat în febra speech-urilor. Nu știu dacă l-ați văzut până acum pe Dragoș Bucurenci în postura de prezentator, eu am fost plăcut surprinsă să descopăr un tip coerent, inspirat și cu mult simț al umorului.

Organizarea a fost mișto, cu pauze decente între speech-uri, cu sală unde puteai urmări live sesiunile dacă întârziai din pauză (întârziații nu mai puteau intra în sală, însă puteau urmări sesiunile live, pe TV, într-o sală destinată acestui lucru), salata bună de la SaladBox m-a revigorat bine de tot la prânz, colțul de tehnologie mi-a ținut de urât în pauze. Nu am ce să le reproșez organizatorilor. Bravo lor.

TEDX

Iată, pe scurt, ce am învățat din această conferința:

DESPRE EFICIENȚA GRUPURILOR VS. A INDIVIDULUI

  •  contrar credinței generale, grupurile nu iau decizii mai raționale decât cel mai rațional individ din grupul respectiv. Aici aș adăuga că uneori munca în grup poate genera un soi de magie creatoare de idei, așa că zic așa: să lăsăm grupurile să vină cu idei, apoi să luăm cel mai rațional personaj din grup și să-l lăsăm pe el să ia decizia. N-ar fi rău deloc.

DESPRE CE NE MOTIVEAZĂ SĂ MUNCIM

  • WHY we work determines HOW WELL we work,  în traducere: motivul pentru care muncim determină eficiența noastră în muncă. Așa că motivația nu are, de cele multe ori, trigger financiar.

DESPRE MULTITASKING

  •  Multitasking-ul ar trebui să fie o tentație, nu un deziderat; contrar gândirii generale că multitaskerii sunt mai deștepți, studiile spun că aceștia sunt mai nervoși, mai stresați și mai puțin eficienți;

DESPRE INVĂȚARE

  •  atunci când învățarea pare dificilă și avem impresia că nu funcționează se întâmplă, de fapt, minunea; atunci învățam mai mult.

DESPRE MODIFICĂRILE GENETICE

  •  modificările genetice nu vor distruge lumea, așa cum susțin tot soiul de propagandiști. Modificările majore genetice se vor face în vederea stopării transmiterii bolilor de la părinți la copii;
  • alimentele modificate genetic NU sunt mai dăunătoare decât aditivii alimentari; din păcate, orice produs alimentar are nevoie de aditivi.

DESPRE ADN 

  •  teoria conform căreia nimic nu poate schimba datele noastre genetice este falsă; ADN-ul poate fi influențat de stilul de viață pe care îl ducem. Despre un subiect asemănător vorbeam acum ceva vreme cu Sigina și poate am să dezvolt chestiunea într-o însemnare viitoare, cu date științifice recente.

DESPRE CE VEZI TU VS. CE VĂD EU (PERCEPȚIA)

  •  fiecare dintre noi are propria percepție asupra lumii exterioare și uneori chiar asupra aceluiași obiect; totul depinde de factori cum ar fi experiență anterioară, starea de spirit, locul unde ne aflăm etc. NU vedem cu toții aceeași realitate;
  • teoria conform căreia românii ar fi cei mai corupți din lume este falsă; în schimb avem o percepție a corupției ridicată, printre cele mai mari din Europa

DESPRE TERAPIE, SĂNĂTATE MENTALA

  •  Woody Allen merge la terapie de 44 de ani
  • 1 din 2 persoane are o tulburare de natură mentală (conform Organizației Mondiale a Sănătății)
  • nu oamenii slabi merg la terapie; aceștia își refuză accesul la terapie

DESPRE CĂSĂTORIE, FAMILIE, DIVORȚ

  • p e măsură ce oamenii se căsătoresc tot mai mult din dragoste, rata divorțurilor crește…(Whaaaaat???); durata medie a căsniciei în România este de 13 ani.
  • iubim mai degrabă felul în care ne simțim cu celălalt, nu PE celălalt (hm….)
  • o experiență negativă anihilează în medie 3 experiențe pozitive (poate de asta exclamăm atât de des” ce viață de c…t?”)
  • contrar credinței că copiii sunt deranjați de un divorț, aceștia sunt de fapt deranjați de conflictele pe care le declanșează părinții divorțați atunci când se întâlnesc.
  • dacă ați avut o pereche de părinți care s-au sacrificat pentru voi, veți repeta și voi același model, producând sentimente de vinovăție nejustificate, pierzând experiența autocontrolului și a empatiei;
    pe frumoasa noastră planetă sunt mai mulți bărbați decât femei, proporția fiind de 5 la 1 (uite și o veste bună- insert “Single Ladies – Beyonce).

DESPRE EDUCAȚIA SEXUALĂ

  • sexul vs. barza  este prima platformă video de educație sexuală din România. Dacă aveți copii, aruncați un ochi acolo. Musai.

Mulțumesc TEDx!

TEDxCluj face parte din lista celor cinci evenimente din rețea, susținute de NN România, o companie care crede cu tărie în puterea inspirației de a schimba lucrurile în mai bine. Detalii suplimentare despre experiențele TEDx brought by NN România puteți citi pe blogul Parteneriat pentru Arte.

3 Comments
  • Sigina
    Posted at 22:13h, 23 February Reply

    Hehe! Ce fain! Bucurenci nu e in premiera ca prezentator, si nu degeaba :p treaba cu modificatul genetic nu e o chestie rea indeed, unele modificari genetice, cel putin alimentare, s-au dovedit a fi un succes (vezi cruciferele), altele un dezastru (iar soia nu e cap de lista aici, problema ei e alta, estrogenii), la altele nu stim daca sunt ok INCA. si nu toate alimentele trebuie aditivate, sa fim seriosi.

  • Cristina
    Posted at 08:14h, 03 March Reply

    Depinde ce numesti rational. Dupa cum normal si anormal pot insemna lucruri diferite pt 2 persoane.

  • Laura
    Posted at 16:56h, 12 May Reply

    Imi pare rau ca nu am putut ajunge si eu la eveniment. Imi place articolul tau, ma pune pe ganduri

Post A Comment